O primărie din Botoşani a primit, joi, 3,2 milioane de lei pentru modernizarea drumurilor de interes local. Este vorba de Primăria comunei Truşeşti, care a primit banii în baza unui proiect finanţat prin Programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny.
Proiectul se intitulează „Modernizare drumuri de interes local și reabilitare pod peste râul Jijia în comuna Trușești, județul Botoșani”.
Tot joi a fost semnat şi contractul de 13,5 milioane de lei pentru înfiinţarea reţelelor de apă şi canalizare în comuna Mihăileni, dar şi de 20 de milioane de lei pentru extinderea reţelei de gaz din comuna Mihai Eminescu.
De altfel, ministrul Adrian-Ioan Veștea a semnat 52 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 690.835.997,86 de lei.
Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, vizează atât modernizarea drumurilor de interes local, cât și înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră, a stațiilor de epurare și a sistemelor de distribuție a gazelor naturale.
”Aceste proiecte li se alătură celorlalte 3.416 contracte semnate până în prezent, pentru dezvoltarea localităților și creșterea calității vieții oamenilor”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea.