Muzeul Județean Botoșani nu va participa la ediția din acest an a Nopții Muzeelor, ca formă de protest față de salariile mici pe care le primesc angajații. Pe 18 mai, are loc un protest în Piața Victoriei din București, unde vor participa și muzeografi din Botoșani.
”În contextul protestelor de anvergură națională la care participă în această perioadă angajații din numeroase instituții muzeale din România, Muzeul Județean Botoșani se solidarizează cu revendicările legitime și firești ale miilor de profesioniști care își doresc condiții de muncă umane și remunerație decentă. Prin urmare, în așteptarea unor măsuri concrete din partea decidentului politic, a unor acțiuni palpabile care să indice interesul real pentru un domeniu subminat de prea mulți ani de o precaritate deplorabilă, instituția noastră anunță anularea activităților programate sub egida „Nopții Muzeelor” 2024. În locul tradiției anuale a deschiderii nocturne către public printr-un larg spectru de activități culturale, ziua de 18 mai 2024 va aduce, în schimb, un protest desfășurat în Piața Victoriei din București, unde din partea Muzeului Județean Botoșani vor lua parte mai mulți reprezentanți. În ziua respectivă, structurile aflate în componența muzeului vor funcționa după programul lor obișnuit. Cultura contează!”, transmit reprezentanții Muzeului Județean Botoșani.