Un incendiu s-a produs, marți seară, într-o gospodărie din localitatea Ungureni. Depozitul de gunoi a fost cuprins de flăcări după ce câțiva copii din localitate s-au jocat cu focul în apropierea acestuia.
Proprietarul a observat flăcările și a sunat după ajutor, la pompieri. Au intervenit un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Săveni și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ungureni, cu o autospecială de stingere. Aceștia au constatat faptul că ardeau aproximativ trei tone de deșeuri menajere și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se propage la construcțiile din gospodărie.
În scopul preîntâmpinării unor evenimente generate de jocul copiilor cu focul, pompierii recomandă celor care îi au în grijă, însușirea regulilor și măsurilor de prevenire a incendiilor și respectarea strictă a acestora.
Astfel, pentru siguranța copilului dumneavoastră:
▪ înlăturați orice curiozitate în legătură cu focul, explicându-i cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viața lui;
▪ păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care nu are acces;
▪ nu îi permiteţi accesul, nesupravegheat, în depozite de furaje, șuri, poduri, magazii, grajduri, clădiri dezafectate etc., cu mijloace care pot produce incendii;
▪ nu îl lăsaţi singur în casă cu aragazul, mijloacele de încălzire sau aparatele electrice aflate în funcțiune.
De asemenea, învățaţi copilul următoarele reguli ce îi pot salva viața în situații critice:
▪ dacă este singur acasă, să părăsească imediat locuința și să anunțe un vecin sau primul adult despre izbucnirea incendiului;
▪ dacă nu poate părăsi locuința, să telefoneze, dacă are posibilitatea, la numărul unic pentru urgențe 112 și să anunțe evenimentul precizând adresa, precum și faptul că este blocat în casă, după care să iasă la fereastră și să strige după ajutor;
▪ să nu se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu poate fi văzut de persoanele care intră în locuință;
▪ dacă i-au luat foc hainele, trebuie să se lase pe sol și să se rostogolească până la stingerea flăcărilor;
▪ atunci când în încăpere este fum, trebuie să se deplaseze aplecat sau târâș pentru a evita inhalarea acestuia.
Supravegheați copiii în permanenţă!
Tragedie la Botoșani! Carmen, o fată de 19 ani, și-a pus capăt zilelor