Un tânăr de 23 de ani din Vorniceni a ajuns în stare gravă la spital după ce a intrat cu mopedul într-o căruţă. Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 22:25. Marcel I. de 43 ani din comuna Vorniceni, în timp ce conducea un vehicul cu tracţiune animală tras de doi cai, pe sens opus, pe un drum sătesc, fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, a intrat în coliziune cu un moped condus de către T. Marian de 23 ani, din aceeaşi localitate, care circula regulamentar.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului mopedului, T. Marian, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani pentru îngrijiri medicale.
După producerea coliziunii, I. Marcel şi-a continuat deplasarea către domiciliu, părăsind locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei.
În cauză se continuă cercetările urmând a se propune soluţie procedurală.