Pe principiul „De ce să fie simplu, când poate fi complicat”, se schimbă din nou regulile pentru acordarea concediului medical. Pe scurt, pacienţii care au nevoie de recuperare trebuie să facă acum două drumuri, în şapte zile, la medicul de familie. Asta chiar dacă au gripă, viroză sau rujeolă. Şi asta în timp ce ei sunt, practic, bolnavi. Excepţie fac doar 35 de boli extrem de contagioase, pentru care medicul poate acorda din start 7 zile de recuperare.
Ordinul Ministerului Sănătăţii modifică modul în care sunt acordate concediile medicale de către medicii de familie, dar nu şi de medicii specialişti. Prima modificare se referă la faptul că medicii de familie nu vor mai putea stabili dacă pacientul are nevoie de o perioadă de izolare mai lungă de patru zile, indiferent de boala cu care a fost diagnosticat. Excepţie fac pacienţii care au fost diagnosticaţi cu una dintre cele 35 de boli din grupa A (ciumă, rabie, sifilis, tuse convulsivă).
Noua legislaţie prevede că o persoană asigurată în sistemul public are dreptul la doar şapte zile de concediu medical de la medicul de familie. Aceste perioade trebuie acordate în mai multe episoade de boală, minim două, iar cea mai lungă perioadă nu trebuie să depăşească patru zile.
A doua modificare adusă de noul ordin se referă la faptul că salariaţii care suferă de boli infecto-contagioase din grupa A, dar şi persoanele salariate care au o incapacitate de muncă gravă pot primi de la medicul de familie o perioadă mai lungă de 28 de zile de concediu medical. Asigurările pentru concediu şi indemnizaţiile de asigurări de sănătate se fac în baza declaraţiei fiscale, depusă în vederea plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, potrivit Observator.