Un medic cardiolog din Botoșani atrage atenția asupra unei afecțiuni cu care se confruntă mulți oameni. Ruxandra Toderiță a explicat ce este Tromboza Venoasă Profundă (TVP) și cum ne protejăm inimile. Tromboza venoasă profundă poate fi o problemă serioasă, afectând adesea membrele inferioare și putând avea complicații periculoase cu risc vital, precum embolia pulmonară, precizează medicul.
„Este vorba despre formarea unui cheag de sânge într-o venă profundă, iar consecințele pot fi severe. Principalele simptome includ mărirea de volum a membrului afectat, durerea locală și dificultatea în mișcare. Cauze și Factori de Risc: Imobilizarea la pat, trauma sau intervențiile chirurgicale recente, obezitatea, sarcina sau statusul postpartum, infecțiile, trombofilia, afecțiunile oncologice sau utilizarea anumitor medicamente sunt doar câteva dintre cauzele posibile. Este important să fim conștienți de aceste factori și să luăm măsuri pentru a ne proteja sănătatea”, explică medicul.
„Toți pacienții cu TVP ar trebui investigați în amănunt pentru a identifica o eventuală cauză și pentru a iniția un plan adecvat de tratament”, mai precizează medicul.