Stelian Paul Ionescu, crescătorul de animale căruia i-au ars vacile și furajul luna trecută, a avut parte de de o surpriză emoționantă. În cadrul Târgului Regional de Zootehnie de la Popăuți, un grup de crescători membri ai Asociației Crescătorilor de Taurine Botoșani l-au anunțat pe fermierul din Grivița, comuna Cordăreni, că cinci familii de crescători de vaci îi vor dona fiecare câte un animal, potrivit agrointel.ro.
La mijlocul lunii trecute, ferma familiei Ionescu din Cordăreni a fost cuprinsă de flăcări. Stelian Ionescu, care se afla în acel moment în apropierea grajdului, a auzit cum se agitau animalele sale și a ieșit. Atunci a văzut focul și a sunat la 112. El a declarat ulterior că numărul animalelor pierdute este de 54.
„Eram în rulotă. Nu am mai reușit să salvez nici animalele. Erau 54 de vaci adulte. Nu aveam asigurare”, a spus proprietarul Paul Ionescu.
Botoșăneanul în vârstă de 49 de ani și-a creat, în urmă cu vreo șapte ani, propria afacere în agricultură, crescând vaci pentru lapte și pentru carne. Întreaga fermă era pe persoană fizică, la ea muncind atât Stelian Ionescu, cât și tatăl acestuia, dar și fiul său. După ani de muncă, el a ajuns să construiască o adevărată exploatație, în care avea peste 100 de bovine. Pe lângă vacile care au pierdut în incendiu, au ars, de asemenea, adăpostul de animale, aproximativ 18 de tone de furaje, patru generatoare de curent, un compresor aer, roata de la o cisternă, o mulgătoare, un autoturism, o motopompă și s-au degradat alte bunuri din apropiere.
FELICITARI DOMNILOR!
Eu cred ca incepem sa ne revenim noi ca indivizi !
Societatea a suferit din cauza politicului dar oamenii inca mai au empatie fata de semenii lor ! Un gest de mare onoare !
DOMNILOR INDIFERENT CINE SUNTETI, SUNTETI OAMNI DE MARE ONOARE SI CARACTER ! DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE SI SA VA APERE !