Antrenorul FC Botoșani, Bogdan Andone, a declarat, vineri, înaintea meciului cu Oțelul Galați, că jocul va fi unul dificil, însă jucătorii s-au antrenat bine și sunt conștienți de importanța acestuia.
”Cu siguranță va fi un joc dificil contra unei echipe bune, dar important este că totul depinde de noi, iar noi trebuie să fim la ora jocului pregătiți, motivați 100% fizic, 100% din punct de vedere mental, al concentrării și să gestionăm foarte bine momentele jocului. Vor fi 90 de minute extrem de importante pentru noi, pentru soarta clubului, dar trebuie să ajungem motivați, concentrați, să fim atenți la fiecare detaliu, la fiecare moment al jocului și să încercăm să fim cât mai pragmatici. Băieții s-au antrenat bine, sunt concentrati, sunt conștienți de situația în care suntem în momentul de față și cred că nu vor fi probleme din punctul acesta de vedere, pentru că sunt și jucători cu experiență în vestiar, sunt jucători care știu ce înseamnă acest club, care au jucat și în trecut la acest club și din acest punct de vedere sunt convins că vor ajunge concentrați și motivați la ora jocului. Nu există frică în acest moment. Dacă era frică, eram retrogradați demult. Există concentrare, există atenție”, a declarat Bogdan Andone.
FC Botoșani întâlnește Oțelul Galați, duminică, de la ora 21:30, în etapa a IX-a a play-out-ului SuperLigii.