În țara în care încă se petrec numeroase abuzuri în grădinițe și școli, apare în sfârșit o completare a legii pentru protecția copilului, care interzice pedepsele corporale și umilirea celor mici.
Sunt devianțe ale unor adulți cu probleme, spun juriștii, care instrumentează asemenea cazuri. Pe viitor, cei care vor abuza inclusiv emoțional copiii în unitățile de învățământ riscă închisoarea.
În fața adultului care îi e și dascăl, un copil mic poate deveni victimă sigură. Numai o parte dintre cazuri ajung în anchetă, de obicei atunci când părinții montează o cameră în jucăria ori gentuța copilului. Și văd cum stima de sine a acestuia e călcată în picioare.
România are o veche cultură a umilirii copilului.
Femeie: „Cea mai dureroasă pedeapsă era cu linia la palmă… ne loveau cu linia la palmă.”
Femeie: „M-a tras de urechi.”
Femeie: „Ne dădea peste mâini, peste picioare…”
Noua lege, abia intrată în vigoare, sancționează în premieră și abuzul fizic și pe cel psihologic.
Articolul care completează Legea 272 privind protecția și drepturile copilului interzice explicit pedepsele corporale și orice tratament degradant aplicat copilului, în instituțiile de educație. Pentru un copil de creșă, nu înseamnă numai să nu fie bătut, ci și să nu fie lăsat cu pantalonașii uzi și scutecul murdar, în ideea că o să ceară la oliță… să nu fie lăsat în pătuț, cu ochii pe pereți, dacă nu mai doarme la prânz, ori să rămână flămând până e luat seara de părinți, pentru că educatoarele nu vor să mai deranjeze sala, cu gustarea de după amiază. Astfel de practici încă există în unele grădinițe și creșe din țară.
Pe viitor, un angajat care umilește copilul nu riscă doar desfacerea contractului de muncă, ci și pedepse cu închisoarea.
Andreea Saveli, avocat: „Oferă un cadru legislativ adecvat care să permită să se ia măsuri împotriva unor astfel de persoane. Din punct de vedere legal, se încadrează la rele tratamente aplicate minorului, dar până la a ajunge acolo dă posibilitatea persoanelor care sesizează abuzuri în școli și grădinițe să facă sesizare la direcția de protecția copilului.”
Pe de altă parte, toate persoanele care lucrează cu copiii sunt de acum obligate să raporteze orice suspiciune că minorul ar fi abuzat în familie.
Dacă tăinuiește bănuiala că un coleg sau părinții agresează copilul, un dascăl poate fi acuzat de neglijență, potrivit ProTV