Sindicatul ”Impact” Botoșani, 33 de ani de existență: A instrumentat de-a lungul timpului peste 5000 de dosare pe rolul instanțelor naționale și CEDO

Sindicatul ”Impact” Botoșani împlinește, astăzi, 33 de ani de existență.

S-a născut din dorința unui grup de salariați de la Leagănul de copii nr. 1 Botoșani, iar în prezent are peste 2000 de membri din mai multe sectoare de activitate.

Astfel că, Sindicatul ”Impact” Botoșani are membri în 12 județe ale țării, este reprezentativ la un număr de 15 instituții, negociind contracte colective de muncă și acorduri.

Pentru drepturile cuvenite și neacordate de angajatori sau alte aspecte rezultate în urma raporturilor de muncă ale membrilor săi, Sindicatul ”IMPACT” Botoșani a instrumentat de-a lungul timpului peste 5000 de dosare pe rolul instanțelor naționale și CEDO, majoritatea fiind soluționate în favoarea membrilor de sindicat”, a declarat Camelia Socianu, președintele Sindicatului Impact Botoșani.

Potrivit sursei citate, scopul principal al activităţii Sindicatul „Impact” Botoşani este apărarea şi promovarea intereselor profesionale, economice, sociale, culturale, sportive şi turistice ale membrilor săi, a demnităţii şi a drepturilor acestora, prevăzute în legislaţia naţională, pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, în contractele colective şi individuale de muncă, respectiv în acordurile colective şi raporturile de serviciu.

”Puterea unui sindicat stă în încrederea membrilor în liderii lor și în numărul de membri! Membrii Biroului Executiv mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată, pentru susținere și pentru implicarea în acțiunile sindicale desfășurate atât în teritoriu cât și în cadrul protestelor din București”, a adăugat Socianu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *