Un om de afaceri din Botoșani a fost tras la răspundere pentru că și-a administrat prost firma pe care a deținut-o. Este vorba de administratorul societății Mc Laughlins SRL Botoșani, Alexandru Florin Filip, care a fost obligat de instanță să plătească datoriile firmei sale, după ce aceasta a intrat în faliment. Suma pe care fostul administrator trebuie să o plătească este de 132.317 lei.
În luna septembrie a anului trecut, Administrația Județeană a Finanțelor Publice a cerut Tribunalului Botoșani deschiderea procedurii insolvenței în cazul firmei MC Laughlins SRL care își are sediul pe strada Viilor din municipiu, iar judecătorii de la Tribunalul Botoșani au admis această solicitare. Magistrații au desemnat ca administrator judiciar provizoriu practicianul în insolvenţă Lexro Insolv SPRL, iar lichidatorul a cerut, la rândul său, atragerea răspunderii administratorului.
Firma MC Laughlins SRL a fost înființată în 2021 și avea ca obiect principal de activitate „Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine”.
Solutia pe scurt:
Admite acţiunea formulată de petenta lichidator judiciar LEXRO INSOLV SPRL în contradictoriu cu, pârâtul Filip Alexandru Florin. Dispune ca pasivul rămas neacoperit al debitoarei SC MC LAUGHLINS SRL, în valoare de 132.317 lei, să fie suportat din averea proprie a pârâtului Filip Alexandru Florin, suma urmând a avea destinaţia prevăzută de art. 171 din Legea nr. 85/2014. Dispune comunicarea prezentei către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Executorie. Cu drept de apel în 7 zile de la comunicare prin BPI, ce se va depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor a soluţiei de către grefa instanţei, azi, 24.04.2024.