Un botoșănean a fost reținut de polițiști, după ce a distrus ușa de acces a unei instituții publice. La data de 1 mai 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 44 de ani, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere.
”În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că acesta, în noaptea de 30 aprilie spre 1 mai, în jurul orei 03:00, s-ar fi deplasat la sediul unei instituții publice, din municipiul Dorohoi, si, folosindu-se de un obiect contondent, ar fi distrus ușa de acces în instituție, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1.000 de lei”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Botosaneanul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere.