Ieri după-amiază, pompierii militari și voluntari au intervenit pentru stingerea a trei incendii, în următoarele localități:
La Gulioaia au ars aproximativ două hectare de stuf și patru tone de furaje. Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dângeni au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la un adăpost de animale, un alt depozit de furaje și o casă. Au fost salvate două bovine.
La Cătămărăști Vale – au ars aproximativ 20 metri pătrați de vegetație uscată de lângă o casă. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă;
La Bobulești – a ars vegetația uscată de pe aproximativ 1000 de metri pătrați. Au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Cauza probabilă de producere a incendiilor au fost folosirea focului deschis în spații deschise.
Potrivit legislației privind protecția mediului este interzisă arderea miriștilor, a tulbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase.
”Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie”, transmite ISU Botoșani