Un pompier botoșănean a făcut parte din echipa de alpiniști a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care a obținut locul IV la un concurs internațional.
Plutonierul adjutant Ionuț Honciuc a participat, alături de alți 10 colegi din Inspectoratele pentru Situații de Urgență București-Ilfov, Alba, Brașov, Cluj, Hunedoara, Mureș și Timiș la competiția internațională Rescue Great Day, desfășurată în Sevilla, Spania.
Timp de trei zile, aceștia și-au testat priceperea și îndemânarea într-o serie de provocări intense de salvarea, recuperarea și evacuarea victimelor sau animalelor dintr-un mediu natural (baraj, deversor și front stâncos) și din structurile mari și clădirile carismatice ale orașului, alături de alte 34 de echipe profesioniste din toate colțurile lumii.
La finalul probelor, echipa reprezentativă a IGSU, din care a făcut parte și Ionuț, a reușit să se situeze pe locul IV. Lucrul în echipă, experiența acumulată de fiecare membru și coordonarea impecabilă au fost doar câteva elemente care au contribuit la această realizare.
Această competiție nu este doar despre a cuceri înălțimile, ci pentru a demonstra spiritul de echipă și abilitățile remarcabile ale pompierilor români.
Ionuț este angajat ca servant pompier în cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, de 17 ani. În 2019, a făcut cunoștință cu „alpinismul”, pe timpul unui curs organizat de IGSU. Ulterior, el a început să se antreneze împreună cu colegii de la ISU Botoșani, dar și în taberele de pregătire organizate de IGSU, fiind remarcat pentru abilitățile dovedite.