Doliu în lumea monahală, după ce a trecut la cele veșnice o maică născută la Botoșani. Încă din copilărie a ajuns la mănăstire și a trăit 83 de ani. Maica Epraxia era din Dorohoi și potrivit preotului Teodor Ciurariu, era „tare în credință și cu multă nădejde în Hristos Domnul”.
„A avut o viață frumoasă și încă din copilărie a fost primită la mănăstirea Agapia veche. Nașa de călugărie i – a fost maica Xenia Ciubotaru și ea botosaneancă născută la Arborea. L- a cunoscut și ajutat în slujire pe Parintele Elefterie Mihail care mulți ani a viețuit aici la Agapia Veche și care era taumaturg, vindecător cu tratamente naturiste și practicant al medicinii tradiționale. Este descoperit neputrezit la mănăstirea Dervent și în prezent așteaptă răbdător canonizarea în Paraclisul mănăstirii. Am fost la căpătâiul ei și am Împărtășit – o chiar în ziua nașei ei de călugărie. Plângea când i-am adus aminte de ea”, a precizat preotul Ciurariu.