Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, și-a arătat susținerea, vineri, față de primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, pentru un nou mandat, dar și pentru candidații la Consiliul Local, care și-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
Federovici a declarat că actualul edil este „primarul faptelor bune” și este omul care „din prima zi de mandat a fost în mijlocul botoșănenilor”.
„Cosmin Andrei, primarul faptelor bune, a demonstrat că se poate face administrație performantă și la Botoșani, reușind să atragă proiecte de sute de milioane de euro atât din fonduri guvernamentale, cât și din fonduri europene, pentru dezvoltarea municipiului nostru, în care cu toții trăim. Este omul care, din prima zi de mandat, a fost în mijlocul botoșănenilor, i-a ascultat pe botoșăneni, i-a apărat când a fost nevoie și au găsit soluții la problemele ridicate de aceștia. De altfel, așa trebuie să fie un lider autentic, care își respectă comunitatea și această comunitate care l-a votat în această înaltă funcție de demnitate publică”, a declarat Doina Federovici.