Gabriel Iustinian Saveliev, un tânăr de 26 de ani, inginer agronom și un adevărat fermier din Broscăuți, județul Botoșani, putea oricând să-și aleagă orice job, dar a ales să se întoarcă acasă la ferma familiei, care însumează o suprafața de cca. 200 ha și pe care vrea să o dezvolte. Cu timpul, pentru tânărul botoșănean, agricultura a devenit o știință exactă.
Totul se reduce la pasiune şi la voinţă, iar ambiția și motivarea nu-i lipsesc, cunoștințele nici atât, iar acest domeniu l-a ales din dragostea pentru agricultură, chiar de pe băncile liceului, ce vedea la Laurențiu Saveliev, tatăl său, își dorea să aplice și el, apoi a ales Facultatea de Agricultură din Iași, iar studiile superioare și-au pus amprenta.
Îi place câmpul, se simte foarte bine când este acolo, iar per total este foarte sănătos pentru trup și suflet. Pentru că este sezonul culturii de rapiță, am vrut să vedem și dacă se anunță un an bun pentru această cultura, în ferma de la Broscăuți.
,,În toamna anului 2023 am însămânțat o suprafață de 43 de hectare de rapiță. Am avut norocul să dispunem de precipitații care au favorizat răsărirea uniformă a plantelor ceea ce o să se remarce în momentul recoltării. Anul 2024 în momentul de față promite recolte acceptabile, dar anul 2023 a lăsat o urmă adâncă pe care pentru a o putea remedia sunt nevoie de mai mulți ani cu producții și prețuri care raportate la cheltuieli, să poată aduce un plus profit la hectar’’, adaugă Gabriel Iustinian Saveliev, fermier din județul Botoșani.
,,Părinții mei lucrează amândoi în învățământ iar eu am ales să dezvolt ceea ce ei au început, cu ajutorul informațiilor și experienței pe care am dobândit-o în facultate. Este un domeniu în care înveți mereu, de aceea mi-am continuat și studiile superioare, iar după masterat am ales să studiez la Școala Doctorală de Științe inginerești„, încheie inginerul agronom Gabriel Iustinian Saveliev.
Sursa: Lumea satului