Un tânăr din județul Botoșani a băgat în spital un alt bărbat, după ce l-a lovit cu o țeavă metalică. Agresorul, care se numelte Constantin Iulian Codău, are doar 26 de ani și a fost condamnat, joi, la o pedeapsă de doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.
Decizia aparține Tribunalului Botoșani, dar nu este definitivă.
Botoșăneanul este acuzat că în ziua de 1 aprilie 2019, în intervalul orar 22.00-23.00, l-a lovit pe Ionel Botoșana cu o țeavă metalică la nivelul capului, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 65-70 de zile de îngrijiri medicale.
Solutia pe scurt:
În baza disp. art. 32 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. a Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art. 79 alin. 1 Cod penal condamnă pe inculpatul Codău Constantin Iulian ( la pedeapsa de 2 ( doi ) ani şi 6 ( şase ) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ( doi ) ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, conform art. 68 lit. b Cod penal. În baza art. 65 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod Penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În baza disp. art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ( trei ) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, conform dispozițiilor art. 92 alin. 2 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Botoșani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Botoșani sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare în cadrul Primăriei comunei Manoleasa sau în cadrul Muzeului de Istorie Botoşani.
În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau neexecutării obligațiilor impuse sau a săvârşirii altei infracţiuni. În temeiul art. 112 alin. 1 litera b Cod penal, dispune confiscarea specială a corpului delict – ţeavă metalică cu o lungime de aproximativ 60 cm, aflat la Camera de corpuri delicte din cadrul Botoşani, bun folosit de inculpat la comiterea infracţiunii deduse judecăţii. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul Codău Constantin Iulian în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare și informarea acestuia că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic. În baza art. 19, 397 Cod procedură penală raportat la art. 1357 Cod civil, 1371 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Botoșana Ionel şi obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 15.000 lei cu titlu de daune morale. Admite în parte admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Boto?ani şi obligă pe inculpatul Codău Constantin Iulian să plătească părţii civile suma de 281,05 lei reprezentând cheltuieli efectuate pentru îngrijirea medicală acordată persoanei vătămate Botoşanu Ionel, precum şi dobânda legală aferente acestei sume, calculată începând cu data de 02.04.2019 şi până la data achitării integrale a debitului. Admite în parte admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu” Iaşi şi obligă pe inculpatul Codău Constantin Iulian la plata către partea civilă a sumei de 3914,28 lei reprezentând cheltuieli efectuate pentru îngrijirea medicală acordată persoanei vătămate Botoşanu Ionel, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată începând cu data de 02.04.2019 şi până la data achitării integrale a debitului. Admite în parte acţiunea civilă formulată de Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 1140 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de transportul şi asistenţa medicală acordată persoanei vătămate Botoşanu Ionel. În baza disp. art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi a părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi 25 aprilie 2024.