Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a sfințit, marți, Complexul Parohial Ionășeni, din comuna Vf. Câmpului. La slujba de sfințire a participat și preotul paroh Valerică Butescu, autorități, locuitori ai comunei.
”Cu bucurie și recunoștință am participat alături de colegi la Dumnezeiasca slujbă de sfințire, care va rămâne în memoria tuturor locuitorilor din Ionășeni, care au găsit în credința noastră strămoșească un refugiu pentru suflet. Complexul Parohial Ionășeni este un simbol al unității și solidarității, un loc unde credința se împletește cu cultura și tradiția, unde rugăciunea va deschide calea spre mântuire”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, care a fost prezentă la eveniment.
Cu ocazia slujbei de sfințire, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, i-a înmânat primarului Maria Huțu „pentru dragostea și râvna” cu care „s-a așezat în slujirea semenilor care se aflau în nevoie”, Crucea „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv”, iar deputatului Alexandra Huțu, în semn de prețuire pentru „merite deosebite în păstrarea credinței și promovării culturii creștine”, Crucea „Sfântul Ierarh Dosoftei”.