Astăzi, 23 aprilie 2024, va avea loc partida de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Dinamo București. Meciul, contând pentru runda a VI-a din această ediție a play-out-ului SuperLigii României, se va desfășura pe stadionul „Municipal” din Botoșani și va începe la ora 19.30.
Pentru asigurarea unui climat optim de securitate în zona arenei sportive și pe traseele de deplasare ale suporterilor, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău va asigura integrarea tuturor măsurilor de ordine și siguranță publică în cadrul dispozitivului constituit în cooperare cu jandarmii Inspectoratului Județean Botoșani, polițiști și pompieri botoșăneni, precum și agenți de securitate.
Pentru a preveni introducerea în stadion a materialelor pirotehnice și a altor obiecte interzise de cadrul normativ în vigoare, vor fi adoptate măsuri suplimentare de control al autovehiculelor care intră în arena sportivă.
Totodată, se va efectua un control corporal preventiv asupra spectatorilor, înaintea accesului în stadion, care va fi permisă începând cu ora 17:30.
În acest sens, recomandăm tuturor celor care doresc să între pe stadion să se prezinte în timp util la porțile de acces, pentru a se evita aglomerările și pentru a se putea face accesul tuturor spectatorilor înainte de începerea partidei.
Pentru evitarea oricăror incidente, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău și Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani transmit următoarele recomandări:
– pentru reducerea timpului de așteptare și evitarea aglomerărilor, colaborați cu personalul de ordine în momentul efectuării controlului de acces în arena sportivă;
– nu vă implicați în incidente care pot tulbura ordinea și liniștea publică și delimitați-vă de orice formă de violență, orice încălcare a legii fiind sancționată cu fermitate de către forțele de ordine;
– evitați deplasarea în grupuri mari, la sau de la arena sportivă;
– respectați locul, rândul, sectorul și tribuna, conform biletului, abonamentului sau invitației.
Pentru a evita producerea unor situații neplăcute, vă reamintim că:
– este interzis accesul în stadion cu obiecte pirotehnice și sticle de orice fel;
– este interzisă afișarea de inscripții care incită la ură națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență.
– este interzisă staționarea spectatorilor pe coronamentul arenei sportive și pe scările de acces către scaune, pentru a nu se bloca intervenția pompierilor, în cazul producerii unor situații de urgență.
– este strict interzisă pătrunderea spectatorilor/suporterilor pe spațiul de joc, atât în timpul partidei de fotbal cât și la finalul acesteia, transmite printr-un comunicat IJJ Botoșani.