Provocarea lansată de Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, de Ziua Pământului, a fost primită cu entuziasm de elevii și profesorii din municipiul Botoșani.
La primele ore ale dimineții elevii, părinții, profesorii și inspectorii școlari s-au îndreptat spre unitățile de învățământ pe jos sau cu mijloace de transport nepoluante, demonstrând că, prin implicarea tuturor, o problemă globală poate fi soluționată, oferind o lume locuibilă generațiilor viitoare, informează Inspectoratul Școlar Județean,
Ziua Pământului este o sărbătoare globală care își propune să atragă atenția asupra importanței protejării mediului înconjurător și asupra necesității adoptării unui comportament responsabil față de planeta noastră.