Preotul Nicolae Tănase de la Valea Plopului a declarat că fetele care sunt agresate sexual ar trebui să intre la închisoare, afirmând că “fetele frumoase atrag băieţi şi, pe urmă, băieţii intră în puşcărie că au tras de fete”. El a arătat că acei băieţi vor intra la închisoare, dar ”fetele nu sunt chiar nevinovate” şi ar trebui să facă şi ele trei, patru luni de puşcărie.
Preotul Nicolae Tănase a susţinut conferinţa “Postul: Ascultare, dietă sau terapie?”. În discursul său, preotul de la Valea Plopului s-a referit la fetele care sunt agresate sexual, potrivit news.ro.
“Fetele frumoase atrag băieţi şi, pe urmă, băieţii intră în puşcărie că au tras de fete. Vor fi condamnaţi şi vor face puşcărie, dar fetele nu sunt chiar nevinovate. Trebuie luate şi ele la judecată. Dacă el face şase ani de puşcărie, să facă şi ea trei, patru luni. De ce? Păi, ăsta nu s-a agăţat aşa, oricum, de ea, s-a agăţat pentru că i-a sărit în ochi într-un chip special. De aceea, creştinele noastre cândva aveau comportamentul lor, erau foarte atractive, aveau un anumit comportament în mers, în gândire, în privire”, a afirmat preotul Nicolae Tănase.
Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al BOR: O asemenea declarație include, din păcate, o viziune rudimentară, inclusiv în exprimare, asupra relațiilor dintre bărbat și femeie. Una nedreaptă și îngrijorătoare, ceea ce umbrește bunul renume al părintelui Tănase, cunoscut tocmai pentru activitatea sa filantropică dedicată femeilor afectate de drame sociale.