Un tânăr din Hănești, student al Universității Ștefan cel Mare din Suceava, a avut parte de o experiență inedită, zilele trecute. Andrei Bogdan Ciupei a ajuns în Senatul României, fiind selectat pentru elaborarea unui text juridic despre câteva teme stringente.
Andrei studiază drept european și internațional și a efectuat stagiul de practică juridică la Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni, sub îndrumarea prim procurorului Alexoaie Bogdan.
„Am fost selectat și trimis la Senatul României pentru a elabora un text juridic referitor la patru subiecte importante: Aderarea Republicii Moldovei la Uniunea Europeană, Războiul dintre Rusia și Ucraina, Cibernetică și amenințările moderne, Războiul din Israel. Am elaborat discuții despre :aderarea Republicii Moldovei la Uniunea Europeană, despre, Cibernetica și amenințările moderne, Războiul din Israel, alături de doamna senator Nicoleta Pauliuc, Ministrul energiei Sebastian Burduja, comisar european de transporturi Adina Ioana Vălean, Europarlamentar Cristian Bușoi, Europarlamentar în relații cu Republica Moldova Segfried Mureșan. Experiența mea la Senatul Romaniei a fost una deosebita și responsabila, în care am avut privilegiul temelor de discuție. Prin implicarea mea în analizarea acestor teme, am dobândit o înțelegere profunda a sistemului juridic și a procedurilor parlamentare”, a mărturisit botoșăneanul.
A fost numit în funcție noul subprefect al județului Botoșani. Este om de afaceri