Mai mulţi primari din judeţ şi-au exprimat nemulţumirea, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii Nova Apaserv, vizavi de serviciile oferite de operatorul de apă. Primarii au acuzat societatea că practică tarife destul de mari pentru branşarea la reţeaua de apă, taxe pe care mulţi dintre locuitorii de la sate nu au posibilitatea financiară să le achite. Mai mult, primarii s-au arătat nemulţumiţi şi de modul în care intervine operatorul de apă în cazul unei avarii. Primarii au spus că de multe ori, din cauză că Nova Apaserv nu vine să repare avariile la reţea în urma sesizărilor făcute, sunt puşi în situaţia de a face aceste lucrări cu alte societăţi de profil. Primarii comunelor Albeşti, Todireni, dar şi primarul din Vlădeni au adus cele mai multe critici în acest sens în cadrul întâlnirii.
„Suntem nemulţumiţi asupra faptului că au crescut taxele la branşare fără să fim informaţi. Asta am aflat-o de la cetăţeni. Acum că au crescut… nu ştim exact din ce motive au crescut, dar sunt la nişte preţuri care nu sunt accesibile cetăţenilor, cel puţin din mediul rural. Ajung în jur de 20-25 de milioane lei vechi, funcţie de distanţa de branşare la conductă. Până acum, situaţia era un pic altfel. Se plătea doar acel proiect tehnic la ei, avizarea plus sigilarea şi branşarea o făceam cu o firmă specializată. De asemenea, intervin foarte greu. Noi încercăm să rezolvăm avariile pe cont propriu, colaborăm cu acea societate agreată de noi ca să spunem, şi ori de câte ori am avut nevoie ne-au ajutat. Să dau şi un exemplu: pe 31 decembrie, când toţi se distrau, noi rezolvam o avarie pe teritoriul comunei„, a precizat primarul comunei Todireni, Petru Toma.
Numai în comuna Todireni sunt în jur de 600 de locuinţe branşate la apă, iar în Albeşti în jur de 700 de locuinţe. Primarii susţin că operatorul de apă pune tarife tot mai mari pentru ca şi salariile angajaţilor acestei instituţii să fie pe măsură.
„Când s-a aprobat statul de funcţii, la trei inşi era un şef de serviciu, care nu munceşte. De asta nu interveniţi la timp. Celălalt este sub-şef şi este unul care lucrează„, a spus la rândul său primarul de Vlădeni.
Reprezentanţii Nova Apaserv au declarat că preţul pentru branşare este justificat şi că reprezintă realizarea unei lucrări complete, respectiv branşament, cămin, apometru, săpături şi manoperă.
Hotii dracului de la APA HOT SERV ce faceti ma la apa de ati scumpito , tot nu este buna de baut , tot mizerie se lasa dupa decantare , FLUTURE intervino – si scade peretul la apa ca iti va sare lumea in cap
O MARE ADUNATURA DE PROSTI < HOTI < NETREBNICI care va bateti joc de Botosaneni RUSINE PDL , HUUUUUUUUUUUUUUU !!!!!!!!!!