Pensionarii vor avea timp 6 luni pentru a aduce adeverințele și alte documente doveditoare pentru recalcularea pensiilor. Termenul de 6 luni curge de la 1 septembrie 2024, spune ministrul Muncii.
Este vorba despre documentele suplimentare pentru pensie care dovedesc orele suplimentare, primele în bani și cel de-al 13-lea salariu, acolo unde este cazul. Acstea vor fi luate în considerare la recalcularea pensiei. Oficialii de la Casa de Pensii au terminat normele de aplicare pentru noua lege, care ar urma să intre în vigoare din toamnă.
Potrivit noii legi, pensia se va calcula prin înmulțirea punctului de referință, în valoare de 81 de lei, cu numărul total de puncte realizat de salariat.
Foarte mulţi pensionari se plâng de faptul că angajatorii pentru care au lucrat de-a lungul vieţii, unii chiar în perioada comunismului, nu mai există, astfel că arhivele sunt aproape imposibil de găsit, pentru a putea face proba unor sporuri sau a orelor suplimentare prestate, astfel că vor pierde la pensie. De asemenea, chiar dacă acestea se mai pot găsi, în unele cazuri, la arhivele judeţene, asta ar însemna ca pensionarii să facă drumuri foarte lungi în multe cazuri, uneori chiar mai multe, dacă au fost detaşaţi în judeţe diferite de-a lungul carierei.
În acest context, fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a intervenit la România TV pentru a explica situaţia.
„Unde nu mai exista angajatorii si arhiva sau lichidatorul care s-a ocupat si nu a predat adeverintele, acolo nu putem sa stim. Angajatii casei de pensii, si ma pricep, calculeaza drepturile in baza unor documente.
E corect sa le calculeze in baza unor dopcumente pe care tot ei le elibereaza. Ei trebuie sa le interpreteze. Angajatii nu au calificarea necesara sa intocmeasca aceste adeverinte. Aici trebuie avuta mare grija, sa nu punem oamenii pe drumuri, si sa rezolvam de la caz la caz. Am credinta ca se vor rezolva. Chiar daca situatia este una grea, grija documentelor este a noastra personala de-a lungul vietii. Si eu stiu din practica ca de multe ori oamenii au depus aceste adeverinte, ori cu scopul de a obtine venituri, ori in scopul de a merge in instanta.”, a spus Budăi, în completarea explicaţiilor oferite joi seară de actualul ministru, Simona Bucura Oprescu.
„Am făcut o lege bună care să le permită românilor încă 6 luni, începând de la 1 septembrie, să aducă aceste documente necesare recalculării. Faptul că am recunoscut dreptul, acum noi nu avem în acest moment dovezile pentru acest drept, de aceea pensionarii trebuie să aduca acele documente. Problema este generată de angajatorii care acum nu mai sunt in stare de funcionare, care si-au inchis activitatea si ale caror arhive au fost preluate de prestatorii privati.
Căutăm să găsim soluții, dar acestea nu țin mereu de noi. Atat timp cat acei angajatori care nu mai exista au dat arhivele la prestatori privați… Căutăm soluții ca pensionarilor să le fie mai ușor. Pentru pensionarii care au fost în activitate înainte de anul 2001 nu este simplu să-și procure actele doveditoare ale tuturor veniturilor pentru care s-au platit contributii la stat.
Legea arhivelor naționale reglementează obținerea acestor adeverinte, dar si ordinul pe care președintele Casei de Pensii a fost obligat să-l dea în baza acelei legi. În momentul acesta avem în vigoare legea arhivelor care stipulează clar cum se iau aceste adeverinte si cum se stabilesc acele tarife.
Prevederile noii legi sunt bazate pe toată filosofia legii, în primul rand pe contributivitate. Totalul punctelor acumulate e generat de totalul punctelor contributive – avem acea perioada in care se va tine cont de toate veniturile, avem punctele necontributive asimiliate care tin de educatia pe care o au – perioadele de studii superioare, de armata, de somaj sau de prizonierat, dacă e cazul, si nu in ultimul rand de punctele de stabilitate, care au menirea de a încuraja munca si stagiile mai lungi de cotizare.
Sensul legii pe care am creat-o nu este de a-i pune pe pensioari pe drumuri, ci de a le recunoaste drepturi care pana acum nu le-au fost recunoscute„, a mai spus ministrul Muncii.”, a declarat ministrul Muncii, la România TV.