Municipalitatea continuă reabilitarea energetică a școlilor din municipiul Botoșani astfel încât acestea să ofere un confort sporit, dar în același timp să fie reduse și facturile pentru curentul electric. Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a precizat că la Școala generală nr.10 lucrările sunt în toi, iar investiția de nouă milioane de lei va fi finalizată la timp având în vedere modul profesionist în care lucrează constructorii.
„Am spus că vom schimba fața învățământului botoșănean prin renovarea energetică a jumătate din școlile din municipiul Botoșani, iar din cele 158 de milioane de lei atrase, nouă milioane sunt pentru Școala Generală nr.10. Avem parte aici de un constructor foarte serios, care a atacat lucrările cu viteze foarte bune, iar într-un final cele trei corpuri de clărire vor fi reabilitate, iar facturile la energie vor fi mult mai mici, pe lângă confortul sporit pentru copii”, a declarat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.
Edilul a mers să verifice personal modul în care decurg lucrările la unitatea de învățământ, dar și la celelalte investiții care sunt în desfășurare în municipiul reședință de județ.