Un botoșănean care și-a parcat mașina în curte casei sale, dar a lăsat portierele deschise a avut un ghinion teribil. O sumă mare de bani care se afla în autoturism a dispărut, după ce un individ a intrat în curte și a furat banii.
Botoșăneanul avea în mașină 2.000 de lei, însă nu s-a gândit nicio clipă că cineva ar îndrăzni să îi intre în gospodăria sa din Darabani și să îi ia banii. Din nefericire pentru el, acest lucru s-a întâmplat. Când a descoperit paguba, omul a sunat la 112, sesizând Poliția.
Ancheta polițiștilor a scos la iveală că un bărbat de 37 de ani, din Ibănești, este autorul faptelor. Individul a fost prins în cursul zilei de joi, iar vineri a primit un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru furt calificat. Mandatul pe numele lui Ioan Dan Tătărușanu a fost emis de Judecătoria Darabani.
Solutia pe scurt:
În baza art. 226 rap. la art. 223 alin. 2 C. proc. pen., cu reţinerea art. 202 C.proc.pen. şi art. 225 C. proc. pen., admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Darabani şi, în consecinţă: Dispune arestarea preventivă a inculpatului T. I. D., cu datele de stare civilă (…), cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (2) lit. b) din Codul penal, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 05.04.2024 şi până la data de 04.05.2024 inclusiv. Emite mandatul de arestare preventivă cu privire la inculpatul T.I. D. Executorie, potrivit art. 204 alin. 3 C. proc. pen.. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat Pintilei Cristina (delegaţia nr. 53 / 05.04.2024), în cuantum de 340 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Botoșani. În baza art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în camera de consiliu la data de 05.04.2024, ora 14:40.