FOTO Asfalt turnat pe un sector de drum din județul Botoșani. Investiția, de aproximativ 24 de milioane de lei

Modernizarea drumului județean DJ293A, Coțușca – Viișoara Mică – Viișoara, a intrat în linie dreaptă. Constructorii au turnat mixtură asfaltică pe primii 4,2 kilometri, urmând ca până la finalul acestei săptămâni să finalizeze realizarea primului strat de asfalt pe toți cei 6 kilometri ai drumului supuși procesului de modernizare, informează printr-un comunicat Consiliul Județean Botoșani.

„Continuăm procesul de modernizare a infrastructurii rutiere județene. Imediat ce vremea a permis reluarea lucrărilor, constructorii implicați în proiectele Consiliului Județean Botoșani au demarat turnarea asfaltului. Drumul Coțușca – Viișoara este unul foarte important pentru botoșănenii din nordul județului și de aceea ne-am angajat să-l modernizăm. Prin realizarea lui se scurtează distanța dintre Coțușca și orașul Darabani cu 10 kilometri”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, care a subliniat că primarul comunei Viișoara, Laurențiu Rîmbu, supervizează zilnic modul în care se derulează proiectul.

„Chiar dacă este un proiect județean, i-am cerut domnului primar Laurențiu Rîmbu să supervizeze realizarea lucrărilor, pentru că drumul traversează cea mai mare parte a comunei Viișoara, mai ales pe zona de intravilan”, a mai spus Doina Federovici.

Vicepreședintele Dorin Birta a reiterat faptul că modernizarea drumurilor județene este o prioritate pentru actualul executiv al Consiliului Județean. „Am pus un accent deosebit pe realizarea infrastructurii rutiere județene. Sunt convins că această lucrare va fi una de bună calitate, iar locuitorii comunei Viișoara vor beneficia și ei de o infrastructură modernă”, a spus Dorin Birta.

Valoarea totală a proiectului de modernizarea a DJ293A, Coțușca – Viișoara Mică – Viișoara, în care este inclus și TVA și cheltuielile neeligibile, este de aproximativ 24 de milioane de lei și se realizează prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, care este continuarea firească a Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Google New Urmareste-ne pe Google News

 

One thought on “FOTO Asfalt turnat pe un sector de drum din județul Botoșani. Investiția, de aproximativ 24 de milioane de lei

  1. Domnule primar, dragi politicieni, la acest drum de la Viisoara poate s-a asternut mixtura asfaltica pe suport ud, poate stratul turnat era peste 10 cm grosime, poate s-a folosit piatra alba calcaroasa care nu rezista. Senatorul Achitei este singurul politician ferm care monitorizeaza lucrarile din judet si cere constructorilor de drumuri sa respecte proiectele. A facut interpelari in parlament pentru a nu se irosi fondurile pentru drumuri prin greseli generale in toata tara: straturi turnate la grosime mai mica, piatra concasata de munte mai scumpa inlocuita cu pietris de rau ieftin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *