Elena Mateescu, directorul AMN, a anunţat cum va evolua vremea în România după aceste zile cu atenționări de vânt puternic. După ce vântul puternic a făcut ravagii în mai multe zone din ţară, temperaturile par să reintre într-un ritm normal specific perioadei de vară. Iată cum arata prognoza meteo pentru zilele următoare.
„O vreme ușor mai rece și astăzi și mâine în zonele centrale, nordice ale țării, acolo unde valorile de temperaturi chiar și la această oră nu depășesc 15°C, în timp ce doar local în partea de sud-vest și sud-est a țării, inclusiv în Capitală, 22°C.
Mâine același ecart în special în aceste zone, în timp ce în sud-sud-est deja temperaturile vor fi în ușoară creștere și vorbim din nou de 24°C. Ne apropiem de pragul unei zile de vară, pentru ca începând de vineri temperaturile să crească în majoritatea regiunilor țării, deoarece vorbim de temperaturi care se vor situa în general între 10°C până la 25°C. Și acest ecart rămâne de interes până la sfârșitul acestei săptămâni, cu mici variații, depinde de zona în care ne aflăm.
Cert este că va vremea va fi în general frumoasă și mai caldă decât în mod obișnuit în toată țara, pentru că deja, mai ales de vineri, temperaturile vor depăși 25°C. Vor mai fi și precipitații locale mâine, în special în partea de nord-vest, nord și centru a țării, însă, pe ansamblu, vremea din punct de vedere meteorologic va avea un aspect frumos”, a spus Elena Mateescu, director al ANM, la Antena 3 CNN.