Minivacanța de Paște 2024. Se apropie sărbătorile pascale și, odată cu ele, și mai multe zile libere pentru angajaţii români. Cu ocazia sărbătorilor de Paște ortodox, angajaţii români vor avea mai multe zile libere. Mai exact, în funcţie de decizia firmelor, românii pot beneficia de şase zile libere, deoarece Guvernul a mai acordat o zi liberă, numită zi-punte între cele două sărbători.
Astfel, angajaţii români vor avea liber în data de:
- miercuri, 1 mai – Ziua Muncii
- joi, 2 mai – zi-punte liberă decisă de Guvern
- vineri, 3 mai – Vinerea Mare
- duminică, 5 mai – Paștele ortodox
- luni, 6 mai – A doua zi de Paște ortodox (mini vacanță de 6 zile 1-6 mai)
În ceea ce privește cursurile școlare, conform calendarului pentru anul 2023-2024, Paștele ortodox va coincide cu perioada vacanței de primăvară. Mai precis, vacanța elevilor urmează să înceapă pe data de 27 aprilie (sâmbătă), iar apoi se va încheia pe data de 7 mai (marți).
Următoarea minivacanță, după cea de Paște, va fi de Rusalii, când românii vor avea trei zile libere, inclusiv a doua zi de Rusalii, luni, 24 iunie.
Minivacanţa de Paşte 2024: Cine nu poate beneficia de zile libere
Potrivit Codului Muncii, angajații cu locuri de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii nu pot beneficia de aceste zile libere, însă vor beneficia de compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.
Vorbim despre angajați din sistemul de sănătate, judiciar, ordine publică, alimentație publică.
Mai mult, în cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, angajaţii români beneficiază de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Zile libere 2024, după minivacanţa de Paşte
După sărbătorile Pascale, românii vor mai avea în 2024 încă 11 zile libere, după cum urmează:
- sâmbătă, 1 iunie – Ziua copilului
- duminică, 23 iunie – Rusaliile
- luni, 24 iunie – A doua zi de Rusalii
- joi, 15 august – Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria)
- vineri, 16 august – zi liberă decisă de Guvern (minivacanță 15-18 august, 4 zile)
- sâmbătă, 30 noiembrie – Sfântul Andrei
- duminică, 1 decembrie – Ziua Națională
- miercuri, 25 decembrie – Crăciunul
Când se va sărbători Paştele ortodox în următorii ani
- Paşte 2024 – 5 mai;
- Paşte 2025 – 20 aprilie;
- Paşte 2026 – 12 aprilie;
- Paşte 2027 – 2 mai;
- Paşte 2028 – 16 aprilie;
- Paşte 2029 – 8 aprilie;
- Paşte 2030 – 28 aprilie.
Când se va sărbători Paştele catolic în următorii ani
- Paște Catolic 2023 – 9 aprilie
- Paște Catolic 2024 – 31 martie
- Paște Catolic 2025 – 20 aprilie
- Paște Catolic 2026 – 12 aprilie
- Paște Catolic 2027 – 2 mai
- Paște Catolic 2028 – 16 aprilie
- Paște Catolic 2029 – 8 aprilie
- Paște Catolic 2030 – 28 aprilie
De ce Paștele este mai târziu decât în alți ani în 2024?
Calcularea datei la care creştinii sărbătoresc Paştele ţine două fenomene naturale, unul cu dată fixă – echinocţiul de primăvară, iar altul cu data schimbătoare – luna plină.
Conform primului conciliu de la Niceea, Paștele este în „prima duminică după prima lună plină care cade după sau de echinocțiul de primăvară.” În vreme ce Biserica Romei și Bisericile Protestante iau în considerare echinocțiul real de primăvară (20 martie), bisericile ortodoxe și greco-catolice pornesc calculul de la ziua de 3 aprilie, socotită drept echinocțiu (21 martie pe stil vechi), notează Wikipedia
Utilizarea a două calendare diferite explică data Paștelui și decalajul acestei sărbători la ortodocşi și catolici. Biserica Ortodoxă calculează echinocțiul de primăvară după calendarul iulian (pe stil vechi), în timp ce Biserica Catolică se raportează la echinocţiul de primăvară după calendarul gregorian, potrivit Antena 3 CNN