Un primar și un secretar de comună din județul Botoșani au fost găsiți de Agenția Națională de Integritate (ANI) în conflict de interese. Este vorba despre primarul comunei Frumușica, Corneliu Constantin Bălășanu, care, în perioada exercitării mandatului de primar, a semnat în anul 2021, un contract de asistență juridică cu un cabinet individual de avocatură, același cabinet de avocatură cu care încheiase în anul 2020, în calitate de persoană fizică, un alt contract de asistență juridică.
„Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 228, alin. (1), lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019, coroborate cu prevederile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003”, anunță ANI.
De asemenea, secretarul general al comunei Prăjeni, Melania Răileanu, a fost găsit în conflict de interese administrativ deoarece „în perioada exercitării funcției publice de conducere, a contrasemnat un act administrativ care i-a produs un folos material. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 79, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003”.
Persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi legale:
– art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.”;
– art. 71 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public”;
– art. 79, alin. (1), lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcționarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situații: a) este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu care are relații cu caracter patrimonial; c) interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice. (2) În cazul existenței unui conflict de interese, funcționarul public este obligat să se abțină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii și să-l informeze de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparțialitate a funcției publice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoștință.”.