Doliu la Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani, unde una dintre cele mai vechi și apreciate angajate, asistent medical pe ambulanță, s-a stins din viață. Este vorba despre Lica Blezniuc, care a murit vineri noapte, la Iași, după o luptă de câțiva ani cu o boală nemiloasă. Inițial a reușit să o învingă, dar boala s-a reîntors și în final i-a adus moartea.
Lica, din Săveni, a lăsat în urmă o fată, medic. Ea va fi înmormântată luni.
„Lica Blezniuc nu mi-a fost doar colegă de liceu, ci și prietenă bună, cu care m-am înțeles minunat din prima clipă când ne-am întâlnit! Din păcate, azi am aflat că Lica mea dragă a luat calea spre cer, spre a-L ruga pe Domnul ca, în milostivirea Sa, să-i dea un locușor de odihnă de unde a fugit toată durerea, grija și întristarea! Fără tăgadă că Domnul nu numai că o va primi cu brațele deschise, dar îi va și spune, cu chipul luminos, ca acel locușor preafrumos ea, Lica noastră scumpă, și l-a modelat încă de când era printre noi, înfăptuind numai fapte bune, împărțind, cu vreme și fără vreme, în dreapta și-n stânga numai voie bună și zâmbete, rupând efectiv bucățele din sufletu-i cald și din inima-i fierbinte și oferindu-le celor de lângă ea, care aveau nevoie de încurajări și de sprijin, de iubire și de liniște, de ascultare și de îmbrățișare”, spune, îndurerată, o prietenă a acesteia.