Beat criță și fără permis de conducere, un botoșănean a furat o mașină și a ieșit la plimbare. Sâmbătă, puțin după miezul nopții, tânărul de 26 de ani a fost prins de polițiștii suceveni la Plopeni, în orașul Salcea. Un apel la 112 anunța că acesta a condus în stare de ebrietate o autoutilitară.
Polițiștii l-au găsit pe Daniel S., din sat Recia-Verbia, comuna Dimăcheni, județul Botoșani, care era aproape de autoutilitară. El a recunoscut că a condus mașina deși nu are permis de conducere. S-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru rezultând o alcoolemie de 1.18 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care cel în cauză a fost condus la Secția UPU a Spitalului Județean Suceava, unde a fost de acord să îi fie prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Botoșăneanul a luat mașina de pe marginea drumului, din cartierul Burdujeni, unde a găsit-o cu portierele descuiate. În interior a găsit cheia de rezervă, luat mașina și a condus-o spre orașul Salcea, vrând să ajungă la Brăești. Și-a dat sema însă că a greșit drumul așa că a parcat-o și s-a dat jos.
El este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și furtul în scop de folosință.