Un proiect de lege care a trecut de Senat și se află în dezbatere în Camera Deputaților propune modificarea legislației privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate. Astfel, va fi inclus un nou tip de concediu medical.
Comisia pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaților a propus proiectul spre adoptare, introducând pentru prima dată în legislația română concediile medicale şi indemnizațiile „pentru persoana care participă ca subiect în cadrul unui studiu clinic organizat potrivit legii, indiferent dacă persoana fizică participă în calitate de primitor al unui medicament pentru investigație clinică sau în calitate de participant în grupul de control”.
Conform textului, persoanele fizice vor avea dreptul la concediu și indemnizație, indiferent dacă participă în calitate de primitori ai medicamentului pentru investigație clinică sau ca participanți în grupul de control.
În ceea ce privește indemnizația pe care o vor primi, aceasta va fi de 85% din media veniturilor brute lunare din ultimele șase luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de asigurare, până la limita a 12 salarii minime brute pe țară lunar. Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie votat de plenul Camerei Deputaților, promulgat de președintele României și publicat în Monitorul Oficial, potrivit Antena 3 CNN