Registrul de evidenţă a zilierilor, este un document cu regim special. Acesta se tipăreşte de către Imprimeria Naţională cu elemente de siguranta, iar distribuirea lui se va face la solicitarea beneficiarului, contra cost, la sediul inspectoratului teritorial de munca, se precizeaza intr-un comunicat al Inspectoratului Teritorial de Munca.
Înregistrările în acest registru se fac în ordine cronologică, pentru toti zilierii cu care beneficiarul are raporturi de munca in baza legii . Înregistrările se vor face zilnic (exceptând perioadele în care nu se execută lucrări).
Beneficiarul de lucrări are obligaţia de a transmite către inspectoratul teritorial de munca o copie a registrului cu înregistrările din luna precedentă, certificată „conform cu originalul„ până pe data de 5 a lunii următoare.
În cazul în care beneficiarii de lucrări care au înfiinţat sucursale, agenţii, reprezentanţe, puncte de lucru, pot delega acestora şi competenţe de conducere, completare şi transmitere a registrului la inspectoratele teritoriale de munca.
Registrul va fi păstrat la sediul beneficiarului sau după caz la sucursale, agenţii, reprezentanţe, puncte de lucru.
Beneficiarul sau persoana delegată va răspunde de completare, păstrarea registrului.
Completarea în registru se va face cu litere mari de tipar, fără prescurtări, iar la „nume şi prenume” se va adăuga şi iniţiala tatălui. Înscrierea datelor în registru se va face numai cu cerneală sau pastă albastră.
Prescurtările permise sunt:
– S.C. – societate comercială;
– S.A. – societate pe acţiuni;
– S.R.L. – societate cu răspundere limitată;
– S.N.C. – societate în nume colectiv;
– S.C.S. – societate în comandită simplă;
– S.C.A. – societate în comandită pe acţiuni.
Orice modificare a datelor înscrise se va face prin tăierea cu o linie orizontală, cu cerneală sau pastă roşie, şi înscrierea datelor corecte tot cu cerneală sau pastă roşie, lăsându-se vizibilă înscrierea anterioară, şi se aplică ştampila şi semnătura beneficiarului de lucrări.
Nu se va lăsa pagini şi poziţii libere între paginile registrului. Pe prima pagina a registrului se completeaza datele de indentificare ale beneficiarului de lucrari.
Completarea Registrului de Evidenta a Zilierilor se face in conformitate cu prevederile legale, respectiv Legea nr. 52 din 15 aprilie 2011 privind exercitarea unor activitati cu caracter ocazional desfasurate de zilieri, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 276 din 20 aprilie 2011, Ordinul nr. 1439/1930 din 29 aprilie 2011 al Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale nr. 1930 din 28 aprilie 2011 al Ministerului Finantelor Publice pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activitati cu caracter ocazional desfasurate de zilieri, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 300 din 2 mai 2011.