Una dintre cele mai profitabile firme din Botoșani dă afară aproape 80 de salariați din motive economice. „Este singura societate care a cerut concedierea colectivă”

O firmă din județul Botoșani dă afară aproape 80 de salariați din cauza problemelor economice. Este vorba despre societatea de confecții Formens, care a decis inițial să renunțe la 96 de angajați, iar ulterior la 78 din motive financiare. Potrivit reprezentanților Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani, „este singura societate care a anunțat concedierea colectivă, în ultimii ani, la Botoșani”.

Angajații sunt în preaviz până pe 2 aprilie, dar mare parte dintre aceștia se vor angaja la alte societăți de profil.

„Am găsit soluții. Angajatorii care concediază salariații înștiințează Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă și stabilim de comun acord întâlniri cu cei concediați și le oferim serviciile noastre. După  preaviz, ei vor veni și pentru fiecare se iau măsuri personalizate. Unii se angajează, alții aleg reconversie profesională prin programele agenției, iar alții beneficiază de șomaj, iar ulterior de  reconversie profesională”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al AJOFM Botoșani, Gabriela Vranciuc.

Decizia este surprinzătoare în condițiile în care, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Botoşani a anunţat că Formens este printre cele mai profitabile afaceri din judeţul Botoşani. Potrivit topului CCIA, dacă pe prima poziţie a clasamentului afacerilor cu cel mai mare profit brut se află Elsaco Electronic, nimeni alta decât firma preşedintelui CCIA, Valeriu Iftime, care a avut în 2022 profitul brut de 34,5 milioane de lei. Pe poziţia a doua se regăseşte fabrica de confecţii Formens, patronată de omul de afaceri francez Gerard Losson, care a avut un profit brut de 31 de milioane de lei.

Google New Urmareste-ne pe Google News

 

Iată topul firmelor din Botoşani după profitul din 2022

  1. Elsaco Electronic SRL- 34,5 milioane lei
  2. Formens SRL- 31 milioane lei
  3. Electro-Alfa International SRL- 24 milioane lei
  4. Simion Tehnoconstruct SRL- 21,3 milioane lei
  5. Samcom As- 18,3 milioane lei
  6. Soybean and Mays Prod Cooperativa Agricola- 17,2 milioane lei
  7. Vestra Industry SRL- 16,4 milioane lei
  8. Ovisim Impex SRL- 11,9 milioane lei
  9. Elsaco Solutions SRL- 11,7 milioane lei
  10. Cornell’s Floor SRL- 11,2 milioane lei
  11. Agremin Trans SRL- 10,2 milioane lei
  12. Simetrix Business Software SRL- 10,2 milioane lei
  13. Carreman România STR- 10,1 milioane lei
  14. Sancos SRL- 10,1 milioane lei
  15. Cereal Bac SRL- 9,3 milioane lei
  16. Daialov Com SRL- 8,9 milioane lei
  17. Doly-Com Distributie SRL- 8,6 milioane lei
  18. Dadycom SRL- 8,4 milioane lei
  19. Proagro SRL- 8,1 milioane lei
  20. Electro-Alfa CM- 7,8 milioane lei
  21. I.C. Agrotehnica SRL- 7,6 milioane lei
  22. Grupul de Dsitributie Eta SRL- 6,8 milioane lei
  23. Inatech SRL- 6,3 milioane lei
  24. Meat Team Quality SRL- 6,3 milioane lei
  25. Freefashion SRL- 6,2 milioane lei
  26. Lacto Solomonescu- 6,1 milioane lei
  27. Prodalcom SA- 6,1 milioane lei
  28. Profi Izo-bek SRL- 5,6 milioane lei
  29. Diaconu Agriplant SRL- 5,5 milioane lei
  30. Prodalcom Distributions SRL- 5,2 milioane lei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *