Un șofer de 32 de ani a fost prins beat la volan, într-o comună din județul Botoșani. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, la data de 27 martie 2024, în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit pentru control, pe DJ 293, în comuna George Enescu, un autoturism condus de un tânăr, de 32 de ani, din județul Suceava.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.