Medicul Stella Cretu, directorul adjunct al Directiei de Sanatate Publica, a declarat ca in cazul studentilor actori de la Ipotesti nu se poate incrimina decat o manifestare bilio digestiva. Ea sustine ca alimentele consumate de tineri au fost din mai multe surse si ca in afara meniului consumat de toti de la un restaurant de la Cucorani, ei au mai consumat o masa pregatita la manastirea Vorona, dupa care au baut apa de la un izvor si au mincat fructe de sezon.
„Este vorba de o enterocolita acuta. Simptomatologia la o parte din grup ar fi debutat in cursul serii de 22 iulie. Ulterior, au consumat pepene in tabara si inghetata, deci se pare ca, consumul a mai multor alimente nu ne conduce decat la o manifestare bilio digestiva cu manifestari medii usoare, diagnosticata ca fiind o enterocolita acuta. S-au luat probe de la restaurant, probe din hrana pregatita, care in momentul de fata sunt in curs de procesare si pina acum rezultatele sunt negative. Nu se poate vorbi de o toxiinfectie alimentara„, a spus Stella Cretu.
De altfel, tinerii care au erau internati la Sectia de Boli Infectioase au fost externati.