Florinela Georgescu, director executiv al ANM, a anunţat prognoza meteo actualizată. Potrivit ANM, primăvara îşi face simțită prezența în România. Florinela Georgescu, director executiv al ANM, a spus în ce zone vom avea maxime de 27°C.
„În următoarele zile vom avea o creștere a temperaturii cu 1°C-2°C de la o zi la alta, astfel încât duminică vom ajunge pe partea de sud a țării la temperaturi de 26, posibil chiar 27°C inclusiv în zona Capitalei.
Dar sâmbătă și duminică vor fi temperaturi foarte ridicate pentru sfârșitul lunii martie, în toate zonele țării. Maximele de peste 20°C vor fi frecvente și există probabilitatea ca și săptămâna viitoare să ne aducă temperaturi peste normal. În același timp așteptăm să apară din nou și precipitațiile. De mâine noapte aria ploilor se va extinde, va cuprinde joi toate regiunile țării, iar la munte, pe creștere cele mai înalte.
Mai este încă posibil să mai ningă și va fi și o vreme cu destul de mult vânt, cam peste tot în țară. Este de altfel tot un semnal. Aceste intensificări ale vântului sunt tot semnalul schimbării pe care o traversăm acum, o încălzire care categoric ne arată că ne apropiem de mijlocul primăverii”, a spus Florinela Georgescu, director executiv al ANM, la Antena 3 CNN.
Sursa: antena3.ro