Managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Botoșani, Monica Adăscăliței „încasa„ ciubucuri pe linie de la oricine avea nevoie de „serviciile„ sale „paralele„, unul dintre cazuri fiind al unei mite de 500 de euro presupus primită de la fosta directoare a spitalului care a avut nevoie de transferarea fratelui său la un spital mai bun.
Concret, dosarul de mare corupție instrumentat de DNA Suceava scoate la iveală metehnele de neoprit din sistemul public de sănătate din România și arată cum persoane neprofesioniste, nepregătite, acced pe posturi ce implică stabilirea de diagnostice și tratarea oamenilor bolnavi.
Una dintre faptele penale pentru care este acum anchetată acum fostul manager al SJU Botoșani este legată de transferul fratelui fostei directoare a spitalului, care, „pentru efort”, a „strecurat„ 500 de euro în contul Monicăi Adăscăliței.
Astfel, se arată în dosarul în care judecătorii au avut de stabilit dacă o arestează preventiv pe Monica Adăscăliței, în perioada octombrie-noiembrie 2023, managerul SJU Botoșani a primit 500 de euro în legătură cu aprobarea transferului fratelui inculpatei Coca Stela Crîșmaru, asistent-medical generalist de la Camera de Gardă Săveni, la Laboratorul de Radiologie Pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani.
Ancheta a relevat că cele două femei se cunosc încă din anul 2005 când era medic la UPU – Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, continuând să relaționeze cu aceasta inclusiv, în perioada când a îndeplinit funcția de director executiv al Direcției de Sănătate Publică Botoșani.
Monica Adăscăliței a fost numită manager interimar al Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, în luna august 2023. Despre fratele său, în vârstă de 54 de ani, fosta directoare a povestit că acesta și-a început activitatea ca asistent-medical, în anul 2018, la Camera de Gardă Săveni, unde a fost angajat prin concurs, după terminarea studiilor.
După un timp bărbatul s-a văitat că nu mai dorea să facă naveta de la domiciliul său din Botoșani la locul de muncă din localitatea Săveni și a rugat-o să-l ajute să se transfere pe un post de asistent-medical, la o secție din Botoșani, aparținând Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani.
Meserie folosită în scopuri personale
Având în vedere că prin prisma funcției deținute, cea de director de îngrijiri medicale, inculpata Crîșmaru deținea informațiile necesare cu privire la secțiile unde fratele său putea fi delegat, a aflat că în acea perioadă, era un post vacant de asistent-medical la Serviciului de Medicină Legală Botoșani, context în care medicul-șef al SML Botoșani, a înaintat conducerii Spitalului Județean Botoșani, o solicitare de angajare a unui asistent medical, pentru preluarea și transportul decedaților din județ.
Serviciul de Medicină Legală Botoșani chiar dacă are sediu și finanțare separată, face parte totuși din organigrama Spitalului Județean Botoșani.
În calitate de director de îngrijiri medicale, inculpata Crîșmaru a discutat cu managerul spitalului, în perioada 2020-2022, despre posibilitatea aprobării delegării fratelui său, la SML Botoșani, pentru o perioadă de 60 de zile, managera fiind de acord, delegarea fiind în interes de serviciu.
În consecință, fratele inculpatei a fost delegat la Serviciul de Medicină Legală Botoșani, începând cu decembrie 2021 până în luna mai 2022, fiecare delegare fiind pentru o durată de 60 de zile.
Sursa: stiripesurse.ro