Patru drumuri de la periferia municipiului Botoşani vor fi modernizate în perioada imediat următoare, în cadrul unei proiect finanţat prin Programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny. Este vorba de două drumuri comunale şi două drumuri săteşti din comuna Curteşti, care vor fi refăcute cu peste 13 milioane de lei.
Cel mai important drum este cel care face legătura dintre drumul european E58 şi Mănăstirea Agafton, care are o lungime de 2,66 kilometri. De asemenea, vor fi modernizate două drumuri din Curteşti şi unul care leagă localităţile Orăşeni Deal şi Orăşeni Vale.
„Lungimea totală de kilometri de drum propuși pentru modernizare prin prezentul proiect este de 7,056 km, din care drumuri comunale în lungime de 5,315 km și drumuri sătești în lungime de 1,741 km”, susţine primarul comunei Curteşti, Maricel Anton.
Acesta spune că ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat în cursul zilei de luni şi că amplasamentul va fi predat în cursul zilei de marţi. Contractul prevede un termen de execuţie de 12 luni.
Constructorul este o firmă din Botoşani, care a fost contestată imediat după anunţarea câştigătorului licitaţiei.