Decizie a instanței în cazul managerului Spitalului Județean, Monica Adăscăliței. Soluția a fost dată astăzi

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Botoşani, Monica Adăscăliţei, nu va ajunge după gratii. Curtea de Apel Suceava a menținut, luni, arestarea la domiciliu a lui Adăscăliţei, respingând propunerea procurorilor anticorupţie de arestare preventivă pentru 30 de zile a acesteia.

I s-a menținut însă interdicția de a mai efectua activități în calitate de angajat în cadrul Spitalului Județean Botoșani și i s-a modificat locuința unde va sta în timpul arestului la domiciliu.

Adăscăliţei este cercetată pentru două infracţiuni de luare de mită şi una de trafic de influenţă.

Potrivit procurorilor DNA, managerul celui mai mare spital din Botoşani este acuzat că în lunile octombrie și decembrie 2023, ar fi primit direct sau prin intermediari, de la trei persoane (din care doi subalterni) sume de bani, cuprinse între 5.000 lei – 10.000 lei, pentru:

  • a aproba angajarea unei persoane în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani pe un post de medic cu competențe limitate,
  • a aproba transferul unei persoane din cadrul unei unități medicale din orașul Săveni la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani,
  • a-și exercita o presupusă influență pe care ar fi pretins că o are asupra subordonaților săi și pe care ar fi promis că-i va determina să încheie cu o persoană un contract de prestări servicii medicale. Influența s-ar fi dovedit una reală, persoana respectivă începându-și activitatea la începutul lunii noiembrie 2023, în baza unui contract de prestări servicii, încheiat pe o perioadă determinată.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Solutia pe scurt:

Solutia pe scurt: În baza art. 204 Cod procedură penală respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava împotriva Încheierii nr. 41 din 20.03.2024 pronunţată de Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava – Secţia Penală în dosar nr. 1046/86/2024. În baza art. 204 Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de inculpata Adăscăli?ei Monica-Delia împotriva Încheierii nr. 41 din 20.03.2024 pronunţată de Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava – Secţia Penală în dosar nr. 1046/86/2024. Desfiinţează în parte încheierea contestată şi în rejudecare: Modifică obligaţia de a nu părăsi imobilul unde locuieşte, respectiv locuinţa situată în – fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza, în obligaţia de a nu părăsi imobilul unde locuieşte efectiv, respectiv locuinţa situată – fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. Modifică organul desemnat cu supravegherea modului de îndeplinire a obligaţiilor impuse inculpatei, în conformitate cu art. 125 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, ca fiind Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Botoşani (în loc de Poliţia municipiului Botoşani, judeţul Botoşani). În baza art. 221 alin. 8 Cod procedură penală, copie de pe încheierea contestată se va comunica noului organ desemnat cu supravegherea modului de îndeplinire a obligaţiilor impuse inculpatei, respectiv Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Botoşani (în loc de Poliţia municipiului Botoşani, judeţul Botoşani) Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii penale contestate care nu sunt contrare prezentei. Copie de pe prezenta încheiere se va comunica inculpatei, Poliţiei municipiului Botoşani, judeţul Botoşani, Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Botoşani, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Bucureşti şi Poliţiei de Frontieră Române. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea prezentelor contestaţii rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată azi, 25.03.2024, prin punerea minutei la dispoziţia inculpatei şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 2 Cod procedură penală.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  34/2024  25.03.2024

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *