FOTO & VIDEO Surpriza făcută de micul Aryan pentru polițiștii botoșăneni chiar de Ziua Poliției Române. Gest superb al polițiștilor care l-au salvat din pădure

Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani a fost locul în care, luni 25 martie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și-au dat întâlnire cu comunitatea. La activitățile desfășurate cu ocazia celebrării a 202 ani de la înființarea Poliției Române au participat polițiștii din cadrul Centrului de Reținere și Asrestare Preventivă, Serviciului Rutier, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciul Criminalistic, Biroului pentru Protecția Animalelor, Compartimentul de analiză și Prevenire a Criminalității și Biroului de Siguranță Școlară.

Polițiștii au prezentat tehnica de intervenție, armamentul și autospecialele din dotare, însă atracția evenimentului au fost ”mascații”, care i-au cucerit pe copiii de toate vâstele.

„O supriză pentru polițiști și pentru cei prezenți la eveniment a reprezentat-o apariția micului Aryan, copilul pentru căutarea căruia au fost mobilizate toate structurile Ministerului Afacerilor Interne și întreaga comunitate. Cei trei polițiști care l-au găsit în pădure au profitat de moment și i-au dăruit jucării care să-i amintească de instituția noastră”, susțin reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *