Un botoșănean este anchetat de polițiști pentru mai multe infracțiuni la regimul rutier. La data de 21 martie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul național DN 29, în comuna Ungureni, un autoturism condus de un tânăr, din comuna Dângeni.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care îl conducea a fost sustras de la un alt tânăr de 23 de ani.
”Mai mult decât atât, fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis și furt în scop de folosință”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.