Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Botoşani, Monica Adăscăliţei, nu va ajunge după gratii. Tribunalul Suceava a decis, miercuri, arestarea la domiciliu a lui Adăscăliţei, respingând propunerea procurorilor anticorupţie de arestare preventivă pentru 30 de zile a acesteia,
Adăscăliţei este cercetată pentru două infracţiuni de luare de mită şi una de trafic de influenţă.
Potrivit procurorilor DNA, managerul celui mai mare spital din Botoşani este acuzat că în lunile octombrie și decembrie 2023, ar fi primit direct sau prin intermediari, de la trei persoane (din care doi subalterni) sume de bani, cuprinse între 5.000 lei – 10.000 lei, pentru:
- a aproba angajarea unei persoane în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani pe un post de medic cu competențe limitate,
- a aproba transferul unei persoane din cadrul unei unități medicale din orașul Săveni la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani,
- a-și exercita o presupusă influență pe care ar fi pretins că o are asupra subordonaților săi și pe care ar fi promis că-i va determina să încheie cu o persoană un contract de prestări servicii medicale. Influența s-ar fi dovedit una reală, persoana respectivă începându-și activitatea la începutul lunii noiembrie 2023, în baza unui contract de prestări servicii, încheiat pe o perioadă determinată.
Solutia pe scurt:
Respinge, ca neîntemeiată, propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava privind arestarea preventivă a inculpatei Adăscăliţei Monica-Delia. În temeiul art. 227 alin. 2 raportat la art. 202 alin. 4 litera d, art. 218 Cod procedură penală, cu referire la art. 221 alin. 1, 223 alin.2 şi art. 222 Cod procedură penala, dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpata Adăscăli?ei Monica-Delia, cercetată pentru săvâr?irea a 2 infrac?iuni de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 ?i 1 infrac?iune de trafic de influen?ă prev. de art. 291 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20.03.2024 până la data de 18.04.2024, inclusiv. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei reţinute Adăscăli?ei Monica-Delia. În baza art. 221 alin. 1 şi 2 şi art. 221 alin. 3 rap. la art. 215 alin. 2 lit. e Cod procedură penală, pe durata măsurii arestului la domiciliu inculpata Adăscăliţei Monica-Delia trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească imobilul unde locuieşte, respectiv locuinţa situată în mun. Boto?ani, strada Aleea Prieteniei nr. 1, scara B, etaj 4, ap. 20, jud. Boto?ani, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza; b) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemată; c) să nu comunice, direct sau indirect, cu următoarele persoane: – inculpaţii Caba Doina, Crî?maru Coca Stela, Foc?a Mirela Gabriela, Dornescu Daniela, Andronache Cristina Niculin, Opri?anu Ovidiu Gabriel, Hilote Sînzîiana, Tatarcan Silvian Adrian, Balan Viorel, Malancea Claudia, Sărban Cornelia Anca, Calinciuc Liliana Laura, Preda Marinela, Constantinescu Monica Geanina, Vîrlan George Marian, Dominte Maria Loredana, Caba Dinu, Nechita Eugen, Ursulianu Corneliu, , Surugiu Anca, Titiliuc Mirela, Anichei Claudiu . – numi?ii/martorii Brînzei Mihaela, Tudosă Diana-Ştefania, Pădureţ Mihaela, Iacob Vasile, Ciobanu Andreea-Alexandra, Zan Paula Elena ?i Rotariu Valerica ; d) să nu exercite funcţia în exercitarea căreia a săvârşit fapta, respectiv angajată în cadrul Spitalului Jude?ean de Urgen?ă Mavromati Boto?ani. În baza art. 125 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, desemnează ca organ de supraveghere a modului de îndeplinire a obligaţiilor impuse inculpatei Poliţia municipiului Botoşani, judeţul Botoşani. În baza art. 221 alin. 4 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatei Adăscăli?ei Monica-Delia că, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art. 221 alin. 5 Cod procedură penală, inculpata Adăscăli?ei Monica-Delia poate părăsi imobilul în care locuieşte pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora. În baza art. 221 alin. 8 Cod procedură penală, copia prezentei încheieri se comunică, de îndată, inculpatei, Poliţiei municipiului Botoşani desemnată organ de supraveghere în cauză, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Bucureşti şi Poliţiei de Frontieră Române. În baza art. 221 alin. 9 Cod procedură penală organul desemnat cu supravegherea verifică periodic respectarea de către inculpata Adăscăli?ei Monica-Delia a măsurii preventive şi a obligaţiilor ce i s-au impus, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanţa de judecată, în cursul judecăţii. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpată şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 20.03.2024, ora 13:10.