Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Botoșani, a fost agresat în urma unei discuții tensionate cu un alt bărbat. Incidentul a avut loc vineri seară, în gara din Bacău. Echipajul de jandarmi din Bacău a fost alertat imediat și a intervenit rapid în acest caz. Victimei i s-a acordat primul ajutor pe loc, fiind asistată până la sosirea unei ambulanțe, care a preluat-o și transportat-o la spital pentru investigații suplimentare și tratament medical.
Jandarmii băcăuani au reuşit în scurt timp să-l identifice pe bărbatul în vârstă de 51 de ani, din municipiul Bacău, care corespundea semnalmentelor furnizate de bărbatul agresat.
De asemenea, jandarmii i-au acordat primul ajutor persoanei vătămate și au asistat-o până la sosirea unei ambulanțe, care a transportat-o la spital în vederea acordării asistenței medicale de specialitate. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că agresiunea a avut loc pe fondul unei discuții în contradictoriu între bărbat și agresor, acesta lovindu-l în zona feței.
Jandarmii i-au întocmit băbatului actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,lovire sau alte violențe”, acestea fiind înaintate ulterior organelor de urmărire penală, în vederea continuării cercetărilor şi aplicării măsurilor legale.