O adolescentă de 16 ani a rămas, duminică dimineață, încarcerată în mașina condusă de tatăl său. Autoturismul în care cei doi se aflau a intrat într-un parapet din municipiul Suceava, în zona „Podului Unirii”.
„Sunt implicate doua persoane, iar una a ramas blocata in interiorul masinii. La fata locului s-a deplasat modulul SMURD, cu o autospeciala pentru descarcerare si echipajul SMURD TIM (terapie intensiva mobila)”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.
Adolescenta a fost extrasă din mașțină conștientă și cooperantă.
„Echipajul SMURD TIM i-a acordat primul ajutor medical, si o va transporta la spital pentru investigatii suplimentare. Conducatorul auto nu a necesitat ingrijiri medicale”, mai precizează ISU Suceava.