Voucherele de vacanță se acordă după noi reguli anul acesta. Nu toți bugetarii vor mai putea beneficia de această facilitate, ci doar cei care nu depășesc plafonul stabilit de ordonanța trenuleț.
Voucherele de vacanţă vor fi acordate numai pentru angajaţii din sectorul bugetar ale căror venituri salariale sunt mai mici de 14.000 lei brut, iar valoarea acestora va creşte la 1.600 de lei, conform Proiectului de lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, publicat în toamna anului de Ministerul Finanţelor.
Ce angajaţi mai primesc vouchere de vacanţă în 2024
4,2 milioane de angajaţi din sectorul privat au primit începând cu data de 1 ianuarie 2024 vouchere de vacanţă. Acestea vor putea fi acordate până pe 21 decembrie 2026 tuturor angajaţilor din mediul privat care au un contract individual de muncă. În cazul în care sunt angajați care au mai multe astfel de contracte, aceştia trebuie să aleagă un singur angajator de la care să primească aceste vouchere.
Valoarea voucherelor este de 1.450 lei
Voucherele sunt în valoare de 1.450 de lei şi se acordă de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz. Impactul bugetar este de peste 6 miliarde de lei, însă estimările arată că 60-65% din această sumă se va întoarce la bugetul de stat prin TVA, taxe şi impozite. Proiectul care a trecut tacit de Senat are ca scop impulsionarea economiei, industriei Horeca şi turismului. Camera Deputaţilor este însă for decizional.
Unitățile emitente de tichete de vacanță, pe suport hârtie și/sau electronic, autorizate de Ministerul Finanțelor Publice, sunt următoarele :
- EDENRED ROMÂNIA SRL – edenred.ro
- UP ROMANIA SRL – upromania.ro
- PLUXEE ROMÂNIA SRL – pluxee.ro
Urmareste-ne pe Google News
Cum pot fi folosite voucherele de vacanță
Odată ce a primit voucherele de la angajator, beneficiarul alege agenția, hotelul, pensiunea sau unitatea de cazare unde dorește să meargă în vacanță. Verifică, apoi, dacă unitatea aleasă este pe lista partenerilor emitentului voucherelor de vacanță pe care le-a primit. Beneficiarul merge apoi la hotel/pensiune/agenție, etc. și plătește pur și simplu cu voucherele. Valoarea totală este de 1450 de lei. Filele au valori de 50 sau de 100 de lei.
Pot fi vândute?
Nu. Voucherele de vacanță nu sunt transmisibile. Pot fi folosite doar de către titular, pe baza actului de identitate. Vânzarea voucherelor este interzisă, iar amenda pentru comercializarea lor este de 26.600 de lei. Orice unitate de cazare sau agenție de turism care acceptă tichete emise pentru altă persoană va fi amendată cu 13.300 de lei.
Sunt diferențe de preț între pachetul plătit cu vouchere și cel plătit cash
Este interzis ca pachetul plătit prin voucher să fie mai scump decât cel plătit cash – se retrage licența agenției care face acest lucru.
Sunt impozitate?
Voucherele de vacanță sunt scutite de plata CAS și CASS. Potrivit Codului Fiscal, voucherele se impozitează doar cu 10%. Acest lucru nu se traduce, însă, printr-un impozit fix de 145 de lei, ci implică un calcul bazat pe grila de salarizare și de deduceri.
Când expiră voucherele de vacanţă?
Voucherele au o perioadă de valabilitate de un an de la DATA EMITERII.
Ce anume pot cumpăra cu voucherele de vacanță
Tichetul poate acoperi mai multe tipuri de plăți. Pachetul, însă, obligatoriu trebuie să includă cazare, apoi transport, mâncare, agrement, tratament balnear, potrivit Observator.