Pedepse simbolice pentru trei botoșăneni care l-au bătut cu bestialitate pe un bărbat, după ce l-au ademenit pe malul râului Siret, spunându-i că vor pescui și vor face grătar

Judecătoria Fălticeni i-a condamnat pe frații botoșăneni Bogdan Ionuț Bunduc și Florin Bunduc la câte un an și șase luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violenţe. Termenul de supraveghere stabilit este de trei ani. În același dosar, Daniel Gabriel Sandu, zis ”Popotan”, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Termenul de supraveghere stabilit este de trei ani.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații au obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile (fiecare), în cadrul Primăriei comunei Tudora, jud. Botoșani sau în cadrul Primăriei mun. Botoșani.

Decizia nu era definitivă la data pronunțării (25 ianuarie 2024). Față de aceasta se putea face apel în termen de 10 zile de la comunicare, în caz contrar decizia rămânând definitivă. Numărul dosarului este 343/227/2022.

La data de 4 august 2019, în jurul orei 14.00, în timp ce se afla la un magazin situat în localitatea de domiciliu, persoana vătămată, Nicolae A. s-a întâlnit cu un individ, care i-a propus să organizeze un grătar pe malul râului Siret, împreună cu Bogdan Ionuț Bunduc. Victima a fost de acord cu această propunere. Ulterior, în jurul orei 17.00, aflându-se la domiciliu, victima a fost apelată telefonic de către același individ. Așadar, persoana vătămată a înhămat calul la căruță și s-a întâlnit cu inculpații, potrivit stireasucevei.ro.

După ce au ajuns pe malul râului Siret, în extravilanul satului Siliștea Nouă, aceștia au instalat pe malul râului instrumente de pescuit, iar mai apoi au făcut focul pentru grătar împreună cu victima. Ulterior, la fața locului a rămas doar persoana vătămată, inculpații deplasându-se în localitatea Dolhasca. În jurul orei 22.00, unul dintre indivizi a contactat-o telefonic pe victimă și a întrebat-o ce dorește să-i cumpere. Atunci, persoana vătămată i-a observat pe cei trei inculpați pe ecranul telefonului, datorită apelului video prin intermediul căruia se purta convorbirea.

În jurul orei 23.00, în timp ce victima se afla în apropierea focului, inculpații s-au apropiat de aceștia cu intenția de a exercita acte de violență fizică. În această împrejurare, Daniel Gabriel Sandu a pulverizat spray (posibil iritant) spre Nicolae A. și, întrucât acesta se afla foarte aproape de foc, flăcările i-au ars părul și fața. Imediat după acest moment, fiind poziționat în spatele victimei, Florin Bunduc i-a aplicat victimei o lovitură cu un topor. În urma acestei lovituri, victima a căzut la pământ. În continuare, fiind înarmați, cei trei inculpați i-au aplicat victimei mai multe lovituri în diferite zone ale corpului, victima reușind să pareze loviturile care vizau zona capului.

Pentru a exercita actele de violență, Florin Bunduc s-a înarmat în prealabil cu un topor, Bogdan Ionuț Bunduc cu o bâtă, iar Daniel Gabriel Sandu cu un lanț cu bile.

La un moment dat, după ce actele de agresiune au încetat, Florin Bunduc a încercat să o mai lovească pe victimă cu toporul, fiind însă oprit de fratele său, Bogdan Ionuț Bunduc.

Când victima a rămas singură, a încercat să-l contacteze pe un individ, însă, în cele din urmă, a fost preluată de către un martor, care a transportat-o la medicul de familie cu un autoturism.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală, victima a suferit multiple leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 70-75 de zile de îngrijiri medicale.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Vezi cine sunt elevii premiați la etapa județeană a Olimpiadei de Limba Română!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *