Biroul Permanent Judeţean al PNL Botoşani a validat, miercuri, noua conducere interimară a organizaţiei municipale a partidului. Preşedintele celei mai mari organizaţii liberale, cea din municipiul Botoşani, va fi fostul primar Cătălin Flutur, cel care, de altfel, va fi şi candidatul PNL la Primăria Botoşani.
Prim-vicepreşedinţi, adică mâinile drepte ale lui Flutur, au fost numiţi Gelu Graur şi Gabriel Alecsandru, în timp ce secretar general al organizaţiei a fost desemnat senatorul Cristian Achiţei.
Pe 3 martie a fost definitivat şi Biroul Politic Judeţean
Noul președinte al filialei teritoriale Botoșani a Partidului Național Liberal (PNL), Valeriu Iftime, va avea trei prim-vicepreședinți, în loc de doi, cum avea fostul președinte, deputatul Costel Șoptică. Cei trei oameni care îl vor seconda pe Iftime sunt prefectul Sorin Cornilă, fostul primar Cătălin Flutur, care va candida din nou la Primăria Botoșani, dar și Bogdan Dăscălescu, care ocupă funcția în urma fuziunii prin absorție între PNL și ALDE. În vechea formulă, prim-vicepreședinți erau Sorin Cornilă și primarul din Mihai Eminescu, Verginel Gireadă, acesta din urmă demisionând din funcție, iar apoi plecând la PSD.
Decizia a fost luată pe 3 martie, atunci când a fost stabilită structura noului Birou Permanent Județean interimar al PNL Botoșani.
În urma acestei decizii, secretar a fost numit Ionuț Voicu, care îl înlocuiește în funcție pe Ionică Nechifor.
Vicepreședinți ai PNL vor fi Alin Gîrbaci- primar Darabani, Dan Oloeru- primar Flămânzi, Florin Buțura- primar Ștefănești, precum și Sînziana Secrieru, Eduard Mititelu, Constantin Bursuc, Cristi Andrici, Victor Bulboacă.
Membri ai BPJ au fost desemnați Romică Magopeț, Sergiu Zvîncă, Daniel Ionescu, Floarea Marocico, Victor Florentin Aionițoaie, Emil Răducu Buneanu, Dumitru Chelaru, Brăduț Brașoveanu, Ionică Nechifor, Dan Vezeteu, Ada Alexandrina Macovei, Bogdan Suruciuc, Didi Zlei, Vasile Miclescu, Florin Danalache, Ana Gabriela Tanasa, Ovidiu Maxim, Cătălin Boboc, Cătălina Lupașcu.
De asemenea, loc de drept în BPJ au cei doi parlamentari, deputatul Costel Șoptică și senatorul Cristian Achiței, dar și președinții organizațiilor de tineret, pensionari, femei, oamenilor de afaceri și aleșilor locali, respectiv Ștefan Vlas, Viorel Grigoraș, Mirela Saucă, Agnes Holcă și Florin Bulgaru.
De asemenea, din BPJ face parte și Gheorghe Sorescu care este șef la Comisia Judeteana de Revizie si Cenzori.